Dacă acesta este nivelul de abordare a realităților unei țări europene de către un înalt oficial al Comisiei Europene, să nu ne mirăm că trăim epoca Brexit, că Italia, Ungaria, Polonia etc. au ajuns să refuze pe picior de forță superioritatea și aroganța gulerelor albe stipendiate de la Bruxelles. Dacă relația de parteneriat UE-România este trecută prin filtrul pasiunilor personale, prin filtrul frustrărilor și opțiunilor politice personale, este momentul să intrăm în realitate: Uniunea Europeană a ajuns o grupare de țări controlată de impostori! Din păcate, spun asta despre un om pe care l-am cunoscut și despre care aveam o bună impresie. Prin documentul prezentat marți seara de Antena 3, Angela Cristea (Filote) – Șeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România ne arată adevărata față a CORUPȚIEI EUROPENE! (Foto: paginaeuropeana.ro)
O corupție care contribuie criminal la denaturarea evenimentelor dintr-o țară UE, o corupție care sapă la echilibrul social, economic și politic al unei țări UE, o corupție care stabilește criterii valorice și îngroapă realitatea! Iată cum din Comisia Europeană devine o instituție-organizație a statului paralel la nivel European, un finanțator al intereselor care contravin intereselor naționale ale statelor membre.
De la euro-optimism, la bătaia de joc a UE! O MIZERIE!
Constat cu bucurie că, spre deosebire de DNA-ul mult lăudat și medaliat, Comisia Europeană nu poate să producă rețineri în plină stradă, deși doamna Angela Cristea (Filote) pare să își dorească asta. Dar nu ca regulă generală, ci exclusiv pentru Liviu Dragnea și PSD, parțial pentru ALDE și „o parte” a presei din România!
Oricât de antipatic îți pot fi Dragnea și PSD, dacă reușești să rămâi echilibrat bunul simț te obligă să observi dubla măsură, dublul standard cu care operează Comisia Europeană și Parlamentul European în relația cu România.
Câtă vreme vorbim de Comisia Europeană, instituția centrală a Uniunii Europene, te aștepți la profesionalism, la acribie, la trecerea prin bisturiu a absolut fiecărei afirmații și idei lansate în contul unei țări membre-partenere. Realitatea ne arată că marea familie europeană este alimentată și coordonată pe strategii manipulatorii, instrumente fiind oameni dominați de obsesiile personale. Căci Angela Cristea (Filote) ne arată în clar care îi sunt pasiunile politice la București și pe care le înșurubează în creierul UE de la Bruxelles.
„Olandezul plutitor” în deriva europeană
Este ridicol și periculos ceea ce descoperim în activitatea Uniunii Europene, un reper mondial, o lecție de comuniune, o lumină de toleranță, nediscriminare și adevăr!
Dar, ce te faci când țara ta este tratată cu minciună, omisiuni și manipulare de un înalt funcționar european, în cazul de față Angela Cristea (Filote)? Cum să accepți că aceasta este normalitatea, când trăim în plină perioadă a absurdului generat de oameni dominați de incurabile obsesii?
Obsesiile doamnei Cristea (Filote) comportă nuanțe politice, sociale și media, pentru că în marea familie europeană a devenit la modă să împarți țările, partidele politice, electoratul, presa etc. în buni sau răi!
Angela Cristea (Filote) reprezintă sindromul care a corupt și corupe rațiunea multora dintre care au trecut prin beneficiile afacerii Uniunea Europeană. Oamenii ăștia au ajuns să creadă că sunt singurii deținători ai adevărului, motiv pentru care decupează realitatea și impun României (nu doar ei) eticheta și imaginea care le convine. Optica Angelei Cristea (Filote) este similară celor care sunt astăzi zona isterică a politicii românești, vezi USR și PLUS, grupări care au patern comun: modelul arogant și resursa discreționară a Uniunii Europene.
Bavarezului Manfred Weber îi lipsesc … șapte ani şi restul zile!
Anularea identității naționale a unei țări, inclusiv prin refuzul de a accepta opțiunile politice ale alegătorilor, ne arată pericolul uriaș care domină actuala fomulă a Uniunii Europene. Când Angela Cristea (Filote) este singura de care atârnă realitatea românească în relația cu Comisia Europeană, România este condamnată exact ca în dosarele DNA: zero prezumție de nevinovăție!
Apocalipsa nebuniei, după Monica Macovei!
În aceste condiții, între staliniștii de ieri și europeniștii de azi diferențele sunt minime și țin exclusiv de tehnica de comunicare/ascultare. Mai mult, prin modul de acțiune al Angelei Cristea (Filote) avem răspunsul la problemele MCV-Schengen, care din teme administrative au devenit teme eminamente politice și pasiuni personale. Altfel spus, Comisia Europeană încalcă aqisul comunitar.