SUMMITUL PENTRU DEMOCRAȚIEI (II) | USAID și Freedom House, instrumente nedemocratice ale democrației americane!

Pentru observatori și cei acomodați cu democrația americană, nu este o noutate că guvernarea statului se află exclusiv sub controlul intereselor private ale unui grup restrâns de decidenți. În timp ce proclamă democrația și dreptul maselor de a decide, SUA își manifestă hegemonia, politicile americane fiind impuse oficial prin intermediul unor organizații apolitice. Spre exemplu, USAID și Freedom House sunt organizații finanțate de statul și multinaționalele americane.

Dar, USAID și Freedom House sunt doar două dintre instituțiile paravan prin intermediul cărora administrația de la Washington își promovează și impun interesele în lumea … democrată.

Cele două organizații au contribuit esențial la conturarea agendei Smmitului pentru Democrație” 2021 organizat de președintele Joe Biden, iar în 2022 vor avea bugete de sute de milioane USD pentru impunerea democrației, prin finanțarea mișcărilor anti-guvernamentale, a mass și new media, implicate în acțiunile care au ca scop final schimbările de regimuri politice și impunerea … democrației!

Iată una dintre modalitățile total nedemocratice prin care “farul democrației”, SUA, își impune și menține hegemonia. Acolo unde guvernările sunt slabe, unde sunt tributare străinilor și nu propriilor popoare, rapoartele și pozițiile unor astfel de organizații sunt titlu de lege supra-statale. Sub haina “societății civile” este mascat interesul politic și economic, sunt inițiate și derulate campanii de propagandă pentru denigrarea țintelor, pentru manipularea mass media și în final a oamenilor.

Țintelor sunt binecunoscute: Rusia, China, Belarus, Turcia, li s-a adăugat Ungaria, țară considerată nedemocratică de administrația Biden, în urma analizelor Freedom House. De ce a ajuns guvernarea de la Budapesta nedemocratică? Pentru simplul fapt că respinge imixtiunea americană în Ungaria, dar mai ales pentru că derulează relații de cooperare economică și politică, în bune condiții, cu Rusia și China.

Am arătat în prima parte a seriei de articole dedicate “Smmitului pentru Democrație” 2021 că administrația Biden a reușit performanța de deschide calea spre o nouă împărțire a lumii în buni și răi, cei buni fiind țările care se spun intereselor și obsesiilor americane, cei răi fiind toate țările care văd în globalizare o formă de cooperare și dialog necum o variantă modernă a colonizării pe toate planurile: militar, economic, cultural. (vezi harta)

În condițiile în care discursul oficial al liderilor SUA este sufocat de teme precum diversitate, multilateralism și democrație, este cel puțin curioasă, dacă nu cumva ține de o zonă patologică, obsesia americană de a impune și uniformiza lumea, după propriul model demonstrat falimentar, discriminatoriu, rasist.

Asta face ca democrația promovată de Washington să nu aibă legătură cu Democrația, fiind tot mai mult o dictatură a celor puțini, agresivi, zgomotoși, care folosesc șantajul și forța politică, economică și militară, pentru a schimba sau impune guverne.

Summitul democraților, interesele SUA

Urmărind declarațiile președintelui Joe Biden, din timpul sesiunilor de deschidere și închidere a “Smmitului pentru Democrație” 2021, se poate observa că principalii piloni ai Guvernului SUA în relația cu lumea exterioară sunt cele două organizații deja menționate. Mai mult, în timp ce solicită țărilor partenere să se ocupe de democrația lumii, SUA are o singură preocupare: situația internă!

În mesajul prezentat la 9 Decembrie 2021, în deschiderea summitului, deși a subliniat că de 15 ani consecutiv libertatea globală este în regres și că mai mult de jumătate din toate democrațiile au cunoscut un declin în cel puțin un aspect al democrației lor în ultimii 10 ani, inclusiv Statele Unite, liderul de la Washington nu a identificat nicio altă cauză decât presiunea exterioară a autocraților.

Altfel spus, problemele reale și tot mai grave din țările democrate sunt generate de țări precum Rusia sau China, care caută să își avanseze propria putere, să-și exporte și să-și extindă influența în întreaga lume și să își justifice politicile și practicile represive ca o modalitate mai eficientă de a aborda provocările de astăzi.

Acceptând că președintelui Biden asta i se servește de către consilieri, este important de văzut că SUA răspunde la pericolul global al autocraților prin soluții care privesc exclusiv problemele interne.

De aceea, am adoptat imediat ceea ce numim Planul american de salvare … Legea pentru investiții în infrastructură și locuri de muncă … pentru a furniza (…): apă curată, drumuri sigure, internet în bandă largă de mare viteză și multe altele …planul Build Back Better va fi o investiție extraordinară în oamenii noștri și angajații noștri și va oferi familiilor americanesatisfacerea nevoilor poporului american și pe consolidarea instituțiilor noastre democratice de acasă ….

Totuși, pentru democrațiile partenere, SUA doresc o uniune mai perfectă(!?), pentru care este gata să își dubleze angajamentul și sprijinul.

Ce înseamnă asta? Că Washingtonul dorește inclusiv să se amestece în justiția țărilor partenere, prin intermediul luptei anticorupție. Iată ce a anunțat Joe Biden:

… am lansat prima strategie guvernamentală americană de combatere a corupției, care înalță lupta noastră împotriva corupției transnaționale (…) care va concentra eforturile în programele noastre de diplomație și asistență externă pentru a consolida rezistența democratică și drepturile omului și – la nivel global ….

Pe scurt, abuzând de legile și regulamentele internaționale, SUA se autoproclamă instanță globală, nu doar jandarm global, iar țintele vizate vor include până și societatea civilă, mass-media și chiar mediul academic.

424 milioane USD pentru “o alegere corectă”

În 2022, administrația Biden va aloca 424 milioane USD … inclusiv sprijinirea libertății presei, combaterea corupției internaționale, pentru sprijinirea reformatorilor democratici … pentru definirea și apărarea a ceea ce este o alegere corectă.

Este inutil să explicăm că o alegere corectăeste aceea în care ai ales așa cum cer nevoile americane!

…vom susține două inițiative transversale … care susțin obiectivele cheie ale acestui summit: Fondul pentru Reînnoire Democratică și Programul Parteneriatul pentru Democrație pentru Democrație.

Vom permite Departamentului de Stat și USAID să crească fondurile pentru a sprijini partenerii noștri care lucrează pe linia de front democratică din întreaga lume. – Joe Biden, 9 Decembrie 2021

Având acest arsenal la dispoziție, SUA doresc ca democrația să înflorească în întreaga lume, pentru că dreptul sacru de a vota, de a vota liber (…) este pragul libertății pentru democrațieJoe Biden, 10 Decembrie 2021, închiderea Summitului pentru Democrație

Poți lua în serios aceste șabloane electorale? Poți eluda realitatea care arată că SUA și țările occidentale sunt cele care se implică în viața politică și economică a statelor slabe, cu lideri șantajabili, pentru a impune “democrația la ordin”?

Și pentru că am menționat țările occidentale, trebuie arătat că efortului de 424 milioane USD anunțat de SUA, pentru propagandă și manipulare democratică, se vor adăuga, în 2022, alte 30 de milioane de euro, din partea UE, destinate societății civile, mass media și actorilor culturali liberi din Belarus.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, Asia, Asia - Pacific, China, De departe ... România, Din arhive, EU Centrală şi de Est, Europa, Europa - Asia, Multilateralism ... în doi, România, Rusia, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.