Liderul liberalilor din România, primarul Klaus Iohannis, din Sibiu, a devenit, luni, candidatul comun la prezidenţiale al coaliţiei de dreapta, transmite agenţia de presă chineză XINHUA.
În vârstă de 55 de ani, primarul de etnie germană este considerat a fi cel mai puternic rival al actualului prim-ministru Victor Ponta, candidatul comun al coaliţiei de guvernământ, în alegerile prezidenţiale din noiembrie.
„Vă mulţumesc pentru desemnare!”, a declarat Iohannis în Biroul comun Politic Naţional al Alianţei Creştiin-Liberale (ACL), principala alianţă electorală de dreapta constituită din Partidul Naţional Liberal (PNL) şi Partidul Liberal Democrat (PDL).
Preşedintele PNL a mulţumit omologului său din PDL, Vasile Blaga, „pentru că am fost în măsură să rămânem la programul stabilit în iunie, privind fuzionarea celor două partide, stabilirea unei alianţe şi desemnarea candidatului la preşedinţie”.
Adversarul lui Iohannis în cursa pentru desemnarea candidatului ACL a fost prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu. Candidatul comun al alianţei a fost desemnat, în conformitate cu protocolul ACL, în urma cercetărilor sociologice, la propunerea structurilor de conducere ale celor două partide. Predoiu a menţionat, înainte de desemnare, că indiferent cine va fi candidatul final al ACL, după desemnarea acestuia PDL şi PNL vor fi o echipă.
La rândul său, Iohannis a subliniat că este pentru prima dată, în ultimii 25 de ani, când o structură politică desemnează pentru funcţia supremă în stat un cetăţean român aparţinând unei minorităţi etnice.
Cele două partide majore de dreapta din România, PNL şi PDL, au aprobat, în ultima luna, un protocol de fuziune care va ghida părţile pentru realizarea fuziunii în următorii doi ani, primele alegeri interne în noua formaţiune urmând să aibă loc după ianuarie 2017.
România va organiza alegerile prezidenţiale, pentru un nou mandat de cinci ani, în luna noiembrie.
REFERINŢE >>>
XINHUA – Principalele partide de dreapta din România au decis să fuzioneze
Klaus Iohannis pentru prima dată în presa chineză, în calitate de lider PNL
XINHUA – Coaliția de guvernământ din România s-a divizat după o lungă dispută