Un om care nu este în stare să deosebească adevărul de neadevăr este cel care își prăpădește virtutea. – Confucius
Privind modul în care acţionează şi se exprimă chinezii, eşti tentat să afirmi că majoritatea sunt conectaţi la un mecanism invizibil, un resort care, în ciuda transformărilor sociale, economice, continuă să păstreze o cadenţă specifică. În totală contradicţie cu ritmul occidental, chinezii de azi au la dispoziţie atât ceasul, cât şi timpul, necesare pentru a‑şi impune voinţa, pentru că, dacă este să evidențiezi o transformare de profunzime, mai importantă, trebuie să marchezi schimbarea de mentalitate la nivel de mase.
China rurală se urbanizează și se aliniază condițiilor de viață moderne, spațiul urban devine tot mai mult un model de infrastructură1 și administrare până și pentru Occident, iar țara se prezintă și este recunoscută drept partener important, dacă nu principal, în mai toate domeniile care dau esență, valoare și stabilitate globală, pornind de la sănătate, educație și economie, ajungând la apărare și menținerea păcii oriunde pe Terra.
Niciunde în lume, la nivelul unei țări, regiuni sau continent, nu s‑a construit în ultimii zece ani atât cât s‑a construit în China în infrastructura feroviară de mare viteză, de la zero la peste 25 000 de kilometri proiectați pentru viteze de peste 300 km/h. În aceeași măsură, niciunde în lume nu s‑au construit sute de mii de kilometri de autostradă, rețele de transport urban subteran, spitale, sedii administrative dominate de self‑service funcționale, pentru a da o infimă parte din transformarea Chinei, asupra căreia voi reveni în cuprinsul acestui capitol.
Schimbarea de mentalitate a oamenilor poate fi observată la nivel global. Asia și Africa sunt cele mai bune zone de observat, pentru că aici saltul de civilizație în aceeași perioadă de timp este exponențial, iar asta aduce deopotrivă beneficii și riscuri.
Dacă în Occident s‑a făcut treptat și firesc trecerea de la telefonia în sistem analog la cele mai moderne sisteme de telefonie inteligentă, în țările slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare, cum încă este China, s‑a produs peste noapte. La fel cum majoritatea țărilor din Europa de Est s‑au pus seara la somn în regim comunist, pentru ca a doua zi să se trezească în regim democratic. Fără pregătire, acomodare, experiență, proiect și orizont, schimbările nu produc decât accentuarea fracturilor sociale și comportamentale.
China, în mare parte aflată în această situație, are avantajul controlului și capacității eficiente de control al schimbărilor. Ceea ce, spre exemplu în România, s‑a produs în doi‑trei ani în zona economică, în China se întinde pe o plajă de peste 30 de ani. Industria de „fiare vechi” din China, aflată pe poziție de invidie și cooperare în relația cu România, a ajuns în vârful ierarhiei mondiale pentru că a fost coordonată și condusă din interior pentru interesul țării.
În aceeași logică au evoluat absolut toate domeniile în China, țară în care în secolul XXI se poate experimenta atât aselenizarea, cât și viața rurală sau cultura medievală, se poate deschide ușa unei școli unde taxele lunare rivalizează cele mai cunoscute școli mondiale sau a unei școli în care încă nu au ajuns electricitatea sau grupurile sanitare. Însă, aici, absolut totul funcționeză după un principiu repetat tot mai mult în ultimii ani: nimeni nu este lăsat în urmă, nici măcar cei care încalcă legea.
Iată pentru ce educația de bază este o etichetă de mândrie a chinezilor, fie că ești în mediul urban sau rural, fie că ai resurse sau nu pentru a achita taxele de școlarizare. Pentru că, în China, nimic nu este gratuit, aceasta fiind una dintre primele forme de responsabilizare, fie că vorbim de transportul în comun pentru elevi sau studenți, fie că vorbim de serviciile medicale. Statul subvenționeză, dar nu asigură gratuități, cu excepția bătrânilor, veteranilor și persoanelor cu dizabilități, aflați în poziția de achitați față de țară.
China de azi este egală cu perfecțiunea și contradicția, depinde ce cauți, ce ajungi să observi și mai ales cât de profund ajungi să o cunoști. Obsedanta și distructiva corectitudine politică occidentală nu are valoare în țara în care baza principiilor, valorilor și adevărului a fost pusă în urmă cu 2500 de ani, de Cong Zi – Confucius (551-470 î.H.), China promovând valorile și drepturile omului, mai puțin ale grupurilor de interese și de influență.
Ce înseamnă pentru evrei Dumnezeu, pentru creștini Iisus, pentru islamiști Mahomed, în lumea chineză avem respectul, ordinea, ierarhia, criterii sociale elementare teoretizate de Confucius care nu exclud prezența forțelor supranaturale, divine, dar care își au rolul până la momentul acțiunii sau cuvântului. Îndelunga și necesara meditație precedă oricare dintre vorbe sau fapte. Numai așa efectele sunt înțelese și asumate în dimensiunea reală, corectă.
Superficialitatea, excesiva menajare, dubla măsură și chiar prostia fac și ele parte din societatea care devine omniprezentă la nivel planetar. Cel mai simplu, judecând pe model occidental, este să vezi aceste componente ca fiind o generalitate la nivelul societății, însă această eroare de judecată nu ar mai lăsa loc pentru succesul chinez remarcat în mai toate domeniile, de la medicină la arte, de la infrastructură la cercetarea spațiului cosmic.
Este greu de măsurat cu precizie cât este parte din programul sistemului conducător, cât este începutul unei agonii aflate încă în fază incipientă, dar deja instalate la nivelul societății. Lipsa asumării de jos în sus și chiar pe orizontală produce o imagine derutantă pentru cel care observă realitatea în detalii consistente, detalii care tind să devină riscuri și amenințări cu adresă generală la sistemul prezent, având ca unic reprezentant Partidul Comunist Chinez, iar ca imagine tot mai puternic accentuată în memoria colectivă Secretarul General și președintele țării, Xi Jinping.
Conectată tot mai mult la exterior, cu o transformare socio‑economică internă în ritm galopant, cu efect de fractură la nivel de individ, așa cum am arătat anterior, sistemul chinez pare să fie preocupat exclusiv de fericirea poporului chinez și redresarea națiunii chineze, pentru că numai astfel partidul își va putea menține pe termen lung guvernarea, statul va fi pașnic și stabil, iar poporul va putea trăi o viață fericită.
Acolo unde se oferă mult peste o recompensă care să reflecte în mod decent rezultatul se produc efecte inverse, conștiința și responsabilitatea fiind înlocuite treptat de comoditate, suficiență și impostură. Stimulentele denaturează realitatea, transformându‑se în mecanisme cu efect psihotrop generator de mutații la nivel de mase.
În multe zone ale societății se resimte tot mai acut efectul educației „copilului bogat”, rigoarea și corecta măsură fiind eliminate din cotidian. În aceste condiții, răspunsul la întrebarea: „cum și ce asigură succesul recunoscut de toți?” este dat de încă existența generațiilor pregătite în vremurile în care școala și educația erau promovate în cantitatea și la valoarea reale. Ce o să fie peste 10-15 ani ar trebui să‑i preocupe de pe acum pe cei care vor avea de transmis o moștenire culturală și economică invidiată chiar și de cei mai aprigi contestatari și dușmani ai Chinei.
Dezbrăcând realitatea de ideologia politică și modelul cultural, China de azi este modelul universal de dezvoltare, fie că vorbim de infrastructură sau administrarea urban‑rurală, este modelul de acumulare, fie că vorbim de economie sau cercetare. În egală măsură, nu am niciun argument să afirm că, în alte condiții politice, China ar fi înregistrat aceeași evoluție economică în ultimele decenii, cunoscute drept perioada de reformă și deschidere spre exterior.
China mai este un model de bună înțelegere a istoriei și poate unul dintre ultimele state care se exprimă fără a abuza de forța și dimensiunea care o caracterizează. Complexul impregnat în cei „100 de ani de umilinţă naţională”, delimitat public odată cu discursul ținut de Mao Zedong la 21 septembrie 1949, când a declarat: „Poporul chinez s‑a ridicat!”, devine istorie, iar pentru cine îl înțelege e o lecție de studiu. Doar un cataclism politic ar putea schimba stabilitatea și comportamenul politic de monolit exprimate de China în această perioadă, cataclism cu nuanțe de imposibilitate internă și permanent speculat de factori externi.
Din ciocnirea excepționalismului american și culturalismului chinez, cel din urmă arată mult mai viguros și capabil să rămână pe teren. După mai mult de un an de război economic, reținerea și strategia chineză par să domine impulsivitatea și agresivitatea americană. Mecanism dovedit a fi infailibil în multe țări europene și africane, el s‑a angoasat până la implozie în imperiul chinez. În ciuda analiștilor și specialiștilor sinologi americani, SUA își demonstrează limitele în fața unui partener de dispută care își ține sub control elitele, reprezentanții, argumentele.
Mai mult, SUA devin incapabile și lipsite de eficiență în fața unui stat în care instituțiile de forță sunt loiale, nicidecum în colaborare cu „inamicul”. Dacă despre România de azi se vorbește ca despre o colonie subordonată spațiului de influență SUA-UE, explicațiile trebuie căutate, şi la fel şi responsabilii, în zona celor care au în fișa postului … apărarea națională sub toate aspectele.
Am arătat și cu alte ocazii că în relaţiile internaţionale chinezii caută și preferă formula prieteniei, mai puţin a parteneriatului. Condițiile și presiunile în creștere obligă China la adaptare. O adaptare care include învățarea și adaptarea la stilul duplicitar în diplomație și economie, pentru că în societate ai nevoie de experiența măsurată în ani pentru a cunoaște măcar în parte spiritul, gândirea și modul de acțiune ale chinezilor.
Reperul diplomației americane Henry Kissinger susţinea că excepţionalismul american este unul de tip misionar, în timp ce excepţionalismul chinez este unul de tip cultural. Și totuși, în ultimii ani, China parcă îl contrazice pe Kissinger, care susţinea că, deși caută să joace un rol special similar SUA, China „nu a îmbrăţişat niciodată ideea americană de universalism, pentru a‑şi răspândi valorile în jurul lumii”.
Nu mai este deloc așa. Din observator, China a devenit omniprezentă, reactivă și implicată la nivel global. Însă, dacă SUA-UE caută să mențină avantaje prin hegemonie și afectarea brutală a statelor partenere, China propune schimbări, promovarea intereselor comune și, nu în ultimul rând, propune noi proiecte.
Schimbarea de atitudine trebuie observată cu atenție și analizată în relația directă cu evenimentele în fața cărora China trebuie să reacționeze, cu precădere în situațiile în care sunt afectate interesele sau imaginea autorităților centrale. Strategia chineză se bazează pe timp. Timpul de a pregăti proiecte, de a răspunde, de a acționa și mai ales de a convinge că opțiunea promovată de Beijing este optimă pentru toată lumea. Cât de reală este această afirmație pot să spună doar cei care au fost într‑o negociere cât de măruntă cu un partener chinez. Trebuie să știi cât să plusezi, ca să ai de unde să renunți pentru a‑ţi atinge scopul propus. Ești sau nu pregătit să negociezi, să investești timp, răbdare, enorm de multă răbdare și zâmbet histrionic.
Modelul american nu mai pare infailibil. În fața Chinei de azi, modelul viitorului pare să fie unul mai pașnic, mai determinat de Asia, chiar dacă pentru asta lumea va fi trecut printr‑o nouă confruntare globală, în care, din nou, Vestului i se va opune Estul.
Niciunul dintre muritorii de rând nu are de unde să știe pe unde și la ce intensitate va fi trasat cercul de foc al confruntării. Avem o singură certitudine: SUA nu vor accepta să renunțe la hegemonie, în timp ce China nu pare deloc dispusă sau intimidată să renunțe la propriul proiect. Agresivității duplicitare și demagogiei americane i se opun modelul și culturalismul chinez, lumea nefiind pregătită pentru niciuna dintre variante. Asta înseamnă că, deși obosită să fie îndelung și permanent hărțuită de americani, lumea a intrat în etapa de empatizare cu agresorul, fiind prea obosită și conștient nepregătită pentru a o lua de la capăt, după o nouă rețetă, un nou proiect, propus de China.
Restructurarea necesară a instituțiilor globale cum sunt ONU, OMC, FMI, sunt incidente intereselor americane. Dacă vor funcționa după alte reguli, nu vor mai fi utile SUA. Dacă se vor transforma după modelul propus de China, este posibil să observăm o distanțare deja produsă în ceea ce privește UNESCO și Acordul climatic de la Paris. Donald Trump susține că ONU „nu este un prieten al democrației, nu este un prieten al libertății, nu este nici măcar un prieten al Statelor Unite ale Americii”, în timp ce Acordul climatic de la Paris este „ineficient și foarte, foarte scump”, soluția propusă de actualul lider de la Casa Albă fiind pe cont propriu, în ciuda globalizării accelerate. Dar se pare că, atunci când globalizarea nu mai servește în primă măsură interesele americane, soluțiile vizează acțiuni unilaterale: „Vom apăra mediul, dar vom apăra și suveranitatea americană, prosperitatea americană și vom apăra locurile de muncă americane”.
China de astăzi, mai mult ca niciodată, accelerează în promovarea mândriei naționale, protejării intereselor interne, nefiind pus de nimeni sub semnul întrebării naţionalismul, așa cum se întâmplă în Europa. Unitatea populației și teritoriului, protejarea intereselor naționale, respectul în fața istoriei, culturii și identității naționale, asumarea și recuperarea drepturilor istorice sunt singurele preocupări la nivel de stat în China, țară care nu este dependentă intern de decizia externă, așa cum se întâmplă la București, spre exemplu.
Când și cum va fi înțeleasă filosofia chineză de secol XXI, care parcurge importante etape și consumă resurse nelimitate în spațiul disputelor invizibile duse în plan diplomatic și psihologic? Timpul chinez se măsoară în succesul evenimentelor derulate ca efect și proiect al acțiunilor de disuasiune, în disputa evidentă cu modelul persuasiv și agresiv promovat de SUA și tot mai mult preluat de UE, care face trecerea de la parteneriatul strategic și cuprinzător la cel selectiv, în relația cu China.
Dacă Planul Marshall viza folosirea în comun a resurselor mondiale şi dezvoltarea altor societăţi şi economii, observăm că, odată extinsă la nivel global, economia de piață pe model american nu mai este îmbrățișată, ba chiar respinsă exact de americani. Economia de piață americană intrată în contact cu forța și determinarea economiei de piață chineze îmbracă haina protecționismului și unilateralismului. Altfel spus, SUA ne spun că într‑o lume globalizată izolarea este mai sănătoasă, în timp ce China devine principala promotoare a piețelor deschise și transparenței. Sunt toate argumentele pentru care să afirm că lumea s‑a răsturnat cu susul în jos!
Pe acest fond, China de azi se confruntă intern cu o reașezare masivă a mesajelor, a raportărilor în fața liderilor și mai ales cu o nouă formă de personalizare a realității. După epoca Mao Zedong, nimeni până la actualul președinte Xi Jinping nu a mai fost identificat cu viața cotidiană internă a chinezilor. Ca moment reper primăvara anului 2018, imaginea președintelui Chinei se află într‑o permanentă presiune în creștere, exercitată imediat după ce Adunarea Națională a Reprezentanților Poporului din China (ANRPC) a adoptat, la 11 Martie 2018, amendamentele propuse pentru modificarea Constituției țării, potrivit aspirațiilor privind asigurarea prosperității și securității durabile.
Prin amendamentele adoptate după 14 ani de la ultima revizuire constituțională, China va urmări un plan strategic pentru menținerea și dezvoltarea socialismului cu caracteristici chineze în noua eră, dar și o viziune legată de dezvoltarea la nivel global a umanității cu soartă comună. Principalele amendamente constituționale vizează anularea limitei de două mandate pentru deținătorii funcțiilor de președinte și vicepreședinte, includerea gândirii lui Xi Jinping privind socialismul cu caracteristici chinezești – dezvoltarea Chinei în noua eră. Aceasta din urmă se adaugă gândirii lui Mao Zedong și teoriei privind cele trei reprezentări a lui Jiang Zemin.
Este de subliniat latura internă a cotidianului, pentru că aparatul de propagandă care construiește imaginea și reflectarea publică a acțiunilor liderului de la Beijing nu pare să fie preocupat sau evită să construiască în egală măsură și imaginea de lider planetar. Aici, deocamdată, pot fi subliniate demarcația clară și confirmarea teoriilor chineze care susțin că Beijingul nu dorește hegemonia planetară și nici înlocuirea SUA. Evidentă și tot mai accentuată, propaganda dusă având ca obiect imaginea președintelui generează atenție și curiozitate pentru un observator detașat.
Experiența altor state a demonstrat cel puțin două paliere de sensibilitate. Primul ar fi o debarasare și deconectare, prin interpunerea unui spațiu consistent de aură intangibilă între lider și următorul palier de conducere, situație care intră în contradicție cu situațiile concrete: prezența în mijlocul oamenilor, inaugurarea sau inspectarea de obiective, de la investiții industriale, la spațiile sanitare din hutonguri. Niciunul dintre liderii Chinei nu au mai avizat prin prezență o asemenea plajă de obiective de interes național! Al doilea palier vizează presiunea în creștere pe imaginea liderului și identificarea, izolarea, în mentalul colectiv drept simbolul actualelor timpuri, descrise în istoria prezentă drept „noua epocă”.
Aflată la debut, noua epocă își are rădăcina și resursa în Gândirea lui Xi Jinping, raportarea realității fiind făcută în mod firesc la aceasta, circumscrisă sintagmei „noua normalitate”.
Consolidarea și accentuarea mesajului promovat prin intermediul tuturor canalelor media tradiționale sau noi fac parte dintr‑un fenomen amplu, coordonat, derulat cu o presiune evidentă. Cum China devine tot mai mult o economie de piață și la nivelul mentalităților colective, în care perisabilitatea devine o constantă, presiunea de imagine poate avea efecte multiple.
Două dintre aceste efecte sunt izolarea în turnul de fildeș a liderului atotștiutor și priceput, apoi o fragilizare periculoasă a bazei piramidei desprinse forțat de realitate și obiectivitatea acțiunilor. Creșterea numerică a bazei, de la 87,79 milioane la finalul anului 2014, PCC a ajuns la 90,59 milioane la finalul anului 2018, dar cine poate garanta că raportările cantitative nu sunt dublate de lipsă de calitate, devotament și un uriaș val de ipocrizie și mercantilism care maschează tentația în fața avantajelor materiale și de poziție dobândite odată cu carnetul de partid.
Sentimentul evidențiat anterior prin efectul educației „copilului bogat” se poate regăsi aici în paralel cu o conștiință și percepere corectă a realității, dar escamotată de interese personale de bază. Riscul fracturării contactului în relația lider‑bază este unul prezent și accentuat de superficialitatea exprimată prin modul de acțiune și raportare la sarcinile și activitățile de fiecare zi.
În China de azi, mândria renăscută de a fi chinez în lumea secolului XXI este susținută exclusiv de sistemul care se identifică cu țara, chiar dacă mai puțin de 10% dintre cetățeni sunt membri de partid. Reflexele de cetățean ale unui fost stat comunist din Europa de Est mă îndeamnă frecvent să caut răspuns la întrebarea: ce‑ar fi fost România astăzi dacă decizia economică și politică s‑ar fi aflat în mod real în mâini interne, așa cum se întâmplă în China? Asta cu atât mai mult cu cât, până în 1989, păstrând proporțiile, România se afla în elita economică, științifică și sportivă a lumii, discuta pe picior de egalitate și respect cu partenerii străini, iniția și era implicată în proiecte regionale și globale în plan diplomatic și economic… așa cum este China de azi, după 30 de ani!
* Din „China de azi” (Partea II), apărut în volumul „După 70 de ani – ULTIMUL ZID”, Dan Tomozei, Editura Corint, București 2020
REFERINȚE >>>
Fac parte din generaţia condusă tot mai mult de false şi străine valori – ULTIMUL ZID (I)
China rămâne ultima barieră în calea globalizării cultural‑identitare pe fond economic – ULTIMUL ZID (II)
Cum să înțelegi China – ULTIMUL ZID (III)
Dragonul și fenixul – ULTIMUL ZID (IV)
Primii împărați, Yandi şi Huangdi – ULTIMUL ZID (V)
Cei cinci munţi sfinţi – ULTIMUL ZID (VI)
Legenda îndrăgostiților Niulang și Zhinu – ULTIMUL ZID (VII)
