*Parafrazare după istoric roman Titus Livius (59 î.Hr.- 17 d.Hr.), care a spus că „o pace este mai bună și mai sigură decât o victorie așteptată”.
Am urmărit în direct declarațiile președintelui Klaus Iohannis și ale Secretarului General NATO, Jens Stoltenberg, făcute la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu. Am așteptat apariția transcripturilor oficiale și am recitit declarațiile, pentru a elimina orice dubiu legat de luciditatea și apetența pentru alimentarea unui conflict militar. Ce spuneam în urmă cu o lună, rămâne valabil: Rusia nu dorește război. SUA, da!
În acest spectacol cu nuanțe grotești, macabre, în care zeci de milioane de oameni sunt „vaccinați” preventiv cu spectrul războiului iminent (!?), România este folosită ca bun exemplu de slugărnicie în fața partenerilor care, cel puțin în teorie, susțin că nimeni nu este mai egal decât altul.
La București, la fel ca în capitalale europene și la Washington, liderii refuză să audă și să înțeleagă declarațiile Moscovei care repetă cu insistență că nu dorește război, dar nici nu va face un pas înapoi dacă situația o va impune. Acceptând că retorica rusă este una mincinoasă, că liderii Federației Ruse au pierdut uzul rațiunii, trebuie să observăm cu atenție declarațiile adversarului strategic, NATO, controlat de interesele hegemonice americane.
Afirmațiile Secretarului general Jens Stoltenberg, din 11 Februarie a.c., reconfirmă că alianța nord-atlantică este condusă de nebuni, pe baza unor informații furnizate de nebuni, promovate în presă de jurnaliști nebuni. Cum altfel să privești și să tratezi afirmațiile repetate în care lansează acuzații generatoare de conflicte diplomatice-militare cu Rusia, apoi, la câteva secunde distanță, continuă arătând că … „nu avem nicio certitudine” sau „nu există nicio certitudine”!
Iată o parte dintre pasajele care fac din liderul NATO un concurent al președintelui Ucrainei, Vladimir Zelenski, de profesie comediant:
“… există un risc real pentru un nou conflict armat în Europa. Numărul trupelor rusești crește, iar timpul de avertizare scade. În același timp, nu avem nicio certitudine și, prin urmare, continuăm să luăm legătura cu Rusia (…).
Există un risc pentru o invazie cu drepturi depline, dar există și riscul pentru alte tipuri de acțiuni agresive, inclusiv încercări de răsturnare a guvernului de la Kiev, atacuri cibernetice hibride și multe alte tipuri de agresiune rusă. Nu există nicio certitudine, dar ceea ce știm este că acumularea militară continuă. (…)
Și știm că sunt mulți ofițeri de informații ruși care operează în interiorul Ucrainei. Și apoi, desigur, avem antecedentele Rusiei, folosind forța împotriva Ucrainei înainte.”
Nu poți să nu te întrebi dacă Stoltenberg este rațional, dacă are capacitatea de a înțelege și gestiona efectul propriilor declarații în dimensiunea generată de o presă occidentală bolnavă anti-Rusia, la care presa românească este aliniată.
Și totuși, pericolul este unul iminent, în condițiile în care “actuala criză nu este doar una regională, care se limitează la Ucraina, la Marea Neagră sau la securitatea europeană”, ci este una care “afectează securitatea întregului spațiu euroatlantic”, pentru că “sunt evidente strategia de intimidare și tendințele inacceptabile ale Rusiei de revenire la politica de forță și de contestare a actualei ordini internaționale”, ne asigură președintele Klaus Iohannis.
Este acel Iohannis sub care lucrurile se schimbă. Pentru că atunci când “România a devenit stat membru NATO, avea o situație economică dificilă, iar forțele armate nu erau în forma cea mai bună”, pe când odată ce el a devenit președinte …: “Am schimbat acest lucru. Am început transformarea de când am preluat primul mandat (…)”.
Cum și sub ce formă a avut loc transformarea, ne explică tot Iohannis:
“Sunt inclusiv, dacă vreți să vă gândiți la niște chestiuni mai concrete, infrastructuri specifice care vin să însoțească logistica, de exemplu alimentarea cu carburanți sau altele fără de care nu se poate funcționa.”
Are vreun rost să intru în delalii privind furtul tonelor de combustibili din baza NATO din România?
Și totuși! Iohannis vrea să fie foarte explicit și foarte clar: “România este foarte bine apărată și are toate garanțiile de securitate. Niciun român nu trebuie să se teamă”, iar “NATO este o Alianță defensivă, pur defensivă”, motiv pentru care “România este o țară sigură”.
Atunci, pentru ce devine România o țară sub asediu militar străin, fie și aliat? Pentru ce se implică România în tensiunile militare dintre Ucraina și Rusia, fără să caute o mediere politico-diplomatică?
O serie de explicații a oferit Jens Stoltenberg, potrivit căruia “aceasta este o demonstrație puternică a unității transatlantice și angajamentul ferm al Americii de Nord pentru apărarea Europei” (1), pentru care NATO este angajată în dialog, pentru a găsi o soluție politică, dar … “NATO nu va face compromisuri cu privire la principiile de bază” și la “dreptul fiecărei națiuni de a-și alege propria cale” (2), pentru că “nu vor exista niciodată membri de clasa întâi și clasa a doua ai NATO. Există doar Aliați NATO” (3).
Iată cea mai clară demonstrație de dublu limbaj, fenomen devenit etichetă în politica și diplomația euro-atlantică!
Să luăm pe rând fiecare idee, pentru a vedea ce spune Soltenberg: (1) – că întreaga Europă de Vest nu este capabilă să dialogheze și negocieze politico-diplomatic, apoi se apere singură, în fața Federației Ruse; (2) – că NATO, o structură militară, intervine în viața politică a țărilor membre și nemembre, fapt interzis de statut și de actuala ordine internațională; (3) – că și NATO este o alianță a ipocriziei, în care țări precum România află de la țările partenere (precum SUA, Franța sau Germania) că vor trebui să găzduiască trupe trăine!
În mod cert, când liderii și membrii NATO vor renunța la retorica mincinoasă cum că organizația este “o alianță defensivă” și că “NATO este aici pentru a păstra pacea”, vom putea privi cu mai multă seriozitate și încredere declarațiile unui Jens Stoltenberg. Pentru că, numai în ultimii 30 de ani, de la căderea Cortinei de Fier, țările NATO au fost implicată în războaie proiectate și promovate mediatic, așa cum este și cel din Ucraina.
Dezastrele umanitare generate și lăsate în urmă de țările NATO în: Siria, Irak, Egipt, Libia, dar și în Fosta Iugoslavie, au avut la bază minciuni și manipulări furnizate de serviciile secrete americane și britanice, promovate în presă prin ofițerii mai mult sau mai puțin acoperiți.
Prin urmare, NATO rămâne o alianță defensivă, oricând dispusă la complicități, crime de război și dezastre umanitare, dacă interesele hegemonice o cer. Iar politicienii și miliardarii americani din asta se hrănesc, în această logică trăiesc.
Refuzul SUA-NATO de a cuprinde întreaga imagine a realității, refuzul de a discuta transparent și realist, arată că “agresoarea” Federație Rusă este împinsă la reacție, la inițiativă, nu de ieri, de azi. În fața declarațiilor din 11 Februarie a.c., avem o reconfirmare a faptului că nici măcar liderul NATO nu este conștient de pericolul pe care îl reprezintă la adresa democrației și păcii. Prin urmare nu doar Rusia.
Dacă de la președintele Iohannis nu putem emit pretenții de inteligență și umanitate, iată că nici Stoltenberg nu este capabil să admită că „singurul lucru pe care îl știe este că nu știe nimic” precis și în mod responsabil, așa cum declara nefericitul între filozofi Socrate (469 – 399 î.Hr). Adevărul și pacea par să fie sfidate de liderii euro-atlantici, care zilnic toarnă cucută în sufletul și viața europenilor, fără ca ei, liderii, să se atingă de licoarea letală.
