DIALOG | Luptând pe frontul din China, medicii români și-au apărat țara!

Întâlnirea cu arhitectul Tania Iancu, fiica medicului erou David Iancu, prețuit și onorat la cel mai înalt nivel în R.P. Chineză, este o șansă. Grație profesorului și prietenului Luo Dongquan, vineri, am petrecut câteva ore alături de urmașa unuia dintre cei doi medici români care au participat la evenimentele din China din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și ale Războiului poporului chinez împotriva agresiunii japoneze.

După participarea, timp de o săptămână, la ceremonii și festivități dedicate medicilor din întreaga lume care și-au riscat viața în China, evenimente culminate cu parada militară din data de 3 septembrie, Tania Iancu, cea care a îngrijit și publicat volumul scris de tatăl său intitulat „9 ANI MEDIC PE FRONT Spania-China 1937-1945„, a rememorat experiențe trăite alături de tatăl său dar și alături de chinezi, cei care poartă un viu și deosebit respect memoriei celor care în perioade istorice cumplite au venit în China pentru a-i ajuta.

Întâlnirea cu doamna Tania Iancu a avut loc cu puține ore înaintea avionului care avea să o ducă înapoi spre țară, într-un hol de hotel în care veterani și urmași ai celor care au participat la evenimentele războiului erau însoțiți și sprijiniți de tineri voluntari chinezi. Toate paralelele și meridianele globului se intersectau în clădirea aflată pe Bulevardul Chang’an din Beijing, pe care, cu câteva zeci de ore înainte s-a desfășurat parada militară care a marcat cei 70 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial și de la victoria în Războiul poporului chinez împotriva agresiunii japoneze. Europeni, sud și nord-americani, africani, australieni, parcă întreaga lumea era prezentă acolo.

După un scurt dialog cu profesorul Luo Dongquan, aveam să o cunosc personal pe doamna Iancu, descoperită până atunci doar prin intermediul volumului tatălui său. Tania Iancu este una din fiicele medicului David Iancu (în foto stânga), un erou al României și Chinei, care alături de medicul Bucur Clejan (în foto dreapta) au legat destinele celor două țări. Dacă pentru tatăl ei China a însemnat o filă de destin, pentru Tania Iancu țara asiatică înseamnă o șansă de regăsire multiplă. În primul rând o regăsire a trecutului și prestigiului valorizat al tatălui său, în al doilea rând o regăsire a propriei familii, câtă vreme, prin intermediul Chinei, în urmă cu ani, la invitația fostului președinte Hu Jintao, toți cei patru copii ai medicului David, frați răspândiți în întreaga lume, s-au reunit la Beijing.

Acum, în cadrul ceremoniilor dedicate celor 70 de ani de la evenimentele care au marcat lumea, Tania Iancu alături de sora sa Nadia, a revenit în China pentru a ajunge, alături de urmașii altor 21 de medici străini, la Guyang. Aici, tatăl său a activat ca medic în sprijinul armatei chineze.

„Toți ne-am întors în copilărie, la poveștile pe care ni le-au spus părinții, pentru că noi știam despre părinții noștri că au fost prieteni, că au stat împreună, că au muncit împreună și au suferit împreună și s-au ajutat unul pe altul așa cum se ajută oamenii în război, în situații grele”, povestește Tania Iancu.

„Fiecare știa câte o bucățică de istorie pe care acum le punem cap la cap, mai ales că o parte din noi am fost la arhivele din Guiang. Împreună cu fiul doctorului Mamlock am cercetat documente, am fotografiat documente, chiar dacă sunt în limba chineză. Am găsit telegrame trimise de prinții noștri, rapoarte cu ce au făcut în timpul războiului. Sunt registre unde sunt adunate telegrame, chitanțe cu salariile pe care le primeau, tot felul de documente foarte interesante”.

Având în mână volumul dedicat tatălui său, Tania Iancu trăiește cu emoție fiecare amintire, fiecare dintre poveștile aflate de la medicul Iancu, iar dorința de a reveni în China pentru a afla și mai mult despre cele întâmplate în timpul războiului, s-a împlinit. Știa că la fel ca și tătăl, nici alți medici care au activat în China nu doreau să vorbească despre momentele dificile, tragice uneori.

„De câte ori venea vorba de perioada în care au fost în China ne povesteau numai lucrurile amuzante sau lucrurile deosebite și bineînțeles că toți am vrut să știm mai mult. Au fost multe momente grele … Cred că cel mai greu pentru tatăl meu a fost atunci când s-a îmbolnăvit de febră recurentă fiind singurul medic în acea unitate militară. Doar pentru că a avut o echipă medicală pe care tot el a pregătit-o, acea echipă l-a salvat. Nu numai prin ceea ce a făcut pentru el, dar și prin faptul că au reușit să-l aducă pe doctorul Baer, dintr-o altă unitate care era cea mai apropiată de unitatea lui, la câteva zile distanță de mers pe jos. Pentru că în perioada aceea nu existau comunicații. Împreună, l-au salvat. Alții nu au avut norocul acesta. De exemplu, doamna Gisela Kransdorf, care a fost prima soție a doctorului Clejan, nu a mai putut fi salvată de aceeași boală care era în perioada aceea epidemică, tifos exantematic, da care cu greu puteai să scapi”.

În efortul Chinei de a păstra vie memoria trecutului, cu precădere perioada de după 1931 când Japonia a invadat provinciile din Nord-Est, esta cuprinsă și prezența echipei internaționale de medici care au venit voluntar pe frontul chinez. În amintirea lor, la Guyang a fost dezvelit un monument în care a fost inscripționat numele celor 21 de medici din întreaga lume care și-au riscat viața în scop umanitar. Recunoașterea pe care China o dă acestor medici, pentru Tania Iancu este de multă vreme o lecție …

„Oricât de greu ar fi, și chiar dacă ți se pare că munca ta este fără rost, până la urmă va fi apreciată dacă ești onest și poți să ajuți. Tatăl meu, niciun moment, nu s-a gândit că cineva va aprecia munca lui. Nu pentru asta s-a dus în China. Dar azi, faptul că văd cu ochii mei că cu cât trece timpul este mai apreciat, îmi dă încrederea că așa trebuie să continui și eu. Fiecare lucru onest pe care îl faci va fi apreciat și cred că dacă adunăm toate aceste amintiri și le facem cunoscute, poate că tineretul care va veni va înțelege că nu a fost fără rost”.

Doi medici români, David Iancu și Bucur Clejan, au scris istorie pe coordonatele România – China într-o perioadă în care lumea era măcinată de tregedia războiului. După 1945, întorși în țară, acolo unde au sperat tot timpul să revină după încheierea conflagrației mondiale, soarta a făcut ca suferințele să continue. În final, o binemeritată reabilitare a repus viața celor doi voluntari pe făgașul normal.

„Acest mod de a te comporta ca voluntar, în România nu prea este înțeles. Am văzut articole despre acești medici voluntari cu un titlul „Eroii români ai Chinei”. În România nu sunt eroi. Sunt eroii români ai Chinei, adică sunt percepuți că au făcut ceva pentru China. Ori ei când s-au dus să ajute în China s-au gândit cu toții, absolut toți, că se vor întoarce în țara lor, iar prin faptul că ajută China, ajută și țara lor, că nu va ajunge și în România războiul sau nazismul. S-au gândit că își apără țara când luptă alături de cei care sunt în primul front. Chiar departe de țară fiind, apără granițele țării”.

Grija cu care au fost primiți toți urmașii medicilor care au ajutat China a marcat profund, Tania Iancu mulțumind inițiatorilor pentru șansa de a se întâlni cu oameni cu care are un trecut comun, prin intermediul părinților. Este motivul pentru care fără reținere doamna Iancu susține că aici, în China, „munca tatălui nostru nu a fost uitată și este apreciată la adevărata valoare”.

Este un argument pentru care „China își alege direcțiile pentru viitor foarte atent. Nu știu dacă același lucru se poate spune despre țările din Europa, care am senzația că încă nu știu care este direcția spre care trebuie să meargă”.