China respinge amestecul în afacerile interne prin intermediul Internetului

Chinas cybersecurity lawAutorităţile chineze au adoptat, luni, o nouă lege care vizează securitatea cibernetică internă. Documentul vorbeşte explicit despre refuzul decidenţilor de la Beijing de a lăsa Internetul să devină, prin intermediul grupurilor de socializare, o armă îndreptată împotriva ordinii politice, sociale şi economice, în condiţiile în care legea urmăreşte protejarea suveranităţii spaţiului virtual, securităţii naţionale şi drepturile cetăţenilor. În acest sens, Guvernul chinez va adopta măsurile necesare pentru „monitorizarea, apărarea şi gestionarea riscurilor de securitate cibernetică şi ameninţărilor provenite din interiorul ţării sau din străinătate, pentru protejarea infrastructurii de informaţii în faţa atacurilor, intruziunilor, tulburărilor şi daunelor”.

Utilizatorii de Internet, fie persoane fizice sau juridice, organizaţii sau instituţii de orice tip, vor intra sub incidenţa legii dacă „aduc prejudicii siguranţei naţionale, onoarei şi intereselor de stat”, dacă prin activităţi on-line încearcă să răstoarne sistemul socialist, să divizeze naţiunea, să submineze unitatea naţională, dacă susţin terorismul şi extremismul, dacă incită la ură etnică, discriminare, violenţă sau promovează informaţii obscene. Noua reglementare, adoptată de Comitetul permanent Naţional al Poporului (NPC), prevede inclusiv posibilitatea de aplicare a unor măsuri temporare de control, inclusiv în privinţa reţelelor de comunicaţii, ca răspuns la eventualele incidente care pun în pericol siguranţa publică.

Noua lege obligă operatorii de reţele să sprijine siguranţa publică şi organele naţionale de securitate, inclusiv prin furnizarea de suport pentru asigurarea securităţii naţionale şi investigarea infracţiunilor. De asemenea, operatorii de reţele au obligaţia de a identifica potenţialii clienţii care sunt implicaţi în acţiuni care contravin legii.

Potrivit noii legi, se urmăreşte o mai mare protecţie pentru industriile importante, inclusiv în ceea ce priveşte comunicaţiile şi serviciile publice de informare, energie, transport, finanţe şi e-guvernare.
În acest sens, operatorii reţelelor de informaţii trebuie să instituie organisme speciale pentru creşterea securităţii, aplicării dispoziţiilor legale, liderii şi angajaţii acestora urmând să fie numiţi în urma testării.

Serviciile de Internet interne trebuie să se supună regulilor din China

„Operatorii acestor infrastructuri sunt obligaţi să stocheze date la nivel local şi informaţiile personale colectate şi produse de serviciile lor în China”, arată legea. De asemenea, în cazul în care sunt solicitate date şi informaţii pentru a fi utilizate în străinătate pentru proiecte de afaceri, reponsabilii vor asigura o evaluare de securitate.

Noua reglementare permite poliţiei şi a altor instituţii de aplicare a legii să adopte măsurile necesare, inclusiv îngheţarea activelor, împotriva unor persoane sau organizaţii din străinătate care produc „atacuri, se implică, interferează sau sabotează infrastructura de informaţii de bază a ţării”.

Această prevedere este în conformitate cu convenţiile internaţionale care asigură ţărilor dreptul de a-şi proteja infrastructura de informaţii, susţine Zuo Xiaodong, vicepreşedintele Institutului Chinez de Cercetare a Securităţii Informaţiei, o organizaţie de lucru a guvernului de la Beijing. Aici se are în vedere protejarea infrastructurii de informaţii esenţiale privind securitatea economică, socială şi naţională.

Potrivit datelor aferente anului 2014, prezentate de Administraţia chineză a spaţiului cibernetic, China a fost o victimă a atacurilor cibernetice, lunar fiind descoperite peste 10.000 de site-uri falsificate, iar aproximativ 80% dintre site-urile guvernamentale au suferit atacuri având ca origine, în principal, Statele Unite ale Americii.

Pe de altă parte, operatorilor de reţea nu li se permite să scurgă, modifice sau deterioreze informaţiile personale pe care le colectează, nu li se permite să ofere informaţii personale fără consimţământul persoanelor implicate. Operatorii sunt obligaţi să adopte măsuri pentru a se asigura că informaţiile personale pe care le colectează sunt protejate, potrivit legii.

Încalcarea prevederilor şi nerespectarea confidenţialităţii informaţiilor cu caracter personal sunt sancţionate cu amendă de până la un milion de yuani (aproximativ 148.000 USD), la care se adaugă recuperarea pagubelor şi profiturilor înregistrate într-un cuantum de până la zece ori câştigurile. Penalităţi similare vor fi aplicate celor care sustrag sau vând informaţii personale în mod ilegal. De asemenea, noua lege incriminează site-urile care facilitează frauda online.

De asemenea, promovarea şi vânzarea de substanţe ilegale prin intermediul Internetului este interzisă, potrivit legii.

Potrivit Societăţii Internetului din China, aproximativ 84% dintre internauţii din interiorul ţării susţin că au fost afectaţi de scurgeri de informaţii cu caracter personal, numărul total al utilizatorilor din China fiind de peste 710 milioane în luna iunie a.c. (Adaptare după Xinhua/Foto: cybersecuritydojo.com)

REFERINȚE >>>
China a adoptat în premieră o lege a anti-terorismului
China | Blocarea Twitter şi Facebook este în conformitate cu legea
China interzice total 120 de “melodii imorale”
China anunţă investiţii uriaşe în serviciile de Internet
Restricțiile pe Internet afectează afecerile companiilor europene din China
China restricţionează conţinutul programelor TV străine online

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, Din arhive, Din presa chineză, Înţelege China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.