China a demarat procesul în cazul unei bande mafiote acuzată de infracțiuni economice și crimă

China, banda mafiota acuzataTribunalul Poporului din Xianning (provincia Hubei) a deschis, luni, procesul în cazul a 36 de persoane implicate într-o „presupusă bandă de tip mafiot”, grupare acuzată de infracțiuni economice și crimă.
Conform presei chineze, gruparea care acționa în sud-vestul Chinei, în provincia Sichuan, fiind condusă de fostul magnat în domeniul minier L.H. și fratele acestuia, L. W., este „cel mai mare grup de tip mafiot adus în fața unui tribunal penal, în ultimii ani”.
L.H. a fost președintele Consiliului de Administrație al Grupului Hanlong, cea mai mare societate economică privată din Sichuan, cu zeci de filiale implicate în electricitate, energie, finanțe, minerit și imobiliare.
Potrivit procurorilor, cele 36 de persoane aduse în fața tribunalului sunt acuzate de aproximativ 20 de infracțiuni, inclusiv inițierea, coordonarea și participarea la o bandă de tip mafiot, omucidere, vătămare, detenție ilegală, șantaj, posesie ilegală arme și muniții, fraudarea unor licitații și a unor bănci de credit. Grupul a desfășurat activități infracționale începând din anul 1993, în special în Sichuan.

REFERINŢE >>>
CHINA | Procuratura a dispus arestarea a 879.817 persoane, în 2013
România vs. China | Justiţia, o chestiune de încredere politică
56 de deputaţi din provincia Hunan aleşi prin darea de mită
Fostul lider comunist chinez Bo Xilai, condamnat definitiv la închisoare pe viaţă
PROCES DE CORUPŢIE ÎN CHINA – Bo Xilai acuzat de luare de mită, delapidare şi abuz de putere
Xinhua despre poziţia P.C. Chinez în cazul Bo Xilai
Poliţa chineză redeschide ancheta legată de moartea unui cetăţean britanic
Fost ministru chinez al Căilor Ferate a fost condamnat la moarte
CHINA | Faptele de corupţie şi luarea de mită vor fi pedepsite și mai aspru

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în China, Din presa chineză, Înţelege China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.