Arhive categorie: România – China

Primul Institut Cultural Român din Asia a fost inaugurat la Beijing

Această galerie conține 6 poze.

Câteva zeci de chinezi şi reprezentanţi ai comunităţii de români din China au participat, marţi, la Beijing, la inaugurarea primului Institut Cultural Român (ICR) din Asia, eveniment anunţat şi aşteptat de mai mulţi ani. „Suntem martori la un eveniment remarcabil … Continuă să citești

Mai multe galerii | 2 comentarii

România la reuniunea coordonatorilor naţionali China – ECE

Această galerie conține 1 poză.

Secretarul de stat Radu Podgorean (foto) a participat, în perioada 9-12 iulie 2015, la Beijing, la cea de a V-a reuniune a coordonatorilor naţionali ai Cooperării dintre China şi state ale Europei Centrale şi de Est „16+1”. Partea chineză a … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

David Iancu, medic român implicat în războiul chinez anti-japonez

Această galerie conține 4 poze.

„Sunt foarte mândru de ceea ce a făcut tatăl meu în China, în războiul anti-japonez, împreună cu alţi medici”, a declarat Tania Iancu, fiica fostului medic militar român David Iancu (foto stânga), în cadrul unui interviu de Marcela Ganea, pentru … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

ADEVĂRUL.RO | „China promovează simbolistica prieteniei, respingând tema parteneriatului”, interviu Dan Tomozei

Această galerie conține 6 poze.

Cultura care a creat „Marele zid” este din ce în ce mai prezentă economic şi cultural în întreaga lume. Iar deschiderea aceasta a făcut posibil pasul de la „Made in China” la „Innovated in China”. Despre mentalităţi, oportunităţi şi blocaje … Continuă să citești

Mai multe galerii | Un comentariu

INTERVIU – Victor Boştinaru: „Uniunea Europeană şi China au împreună un interes cu adevărat strategic”

Această galerie conține 3 poze.

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru (foto), vicepreşedinte al Grupului Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) din Parlamentul European pentru politică externă şi membru al Delegaţiei pentru relaţiile cu Republica Populară Chineză a fost prezent săptămâna aceasta în China, alături de o delegaţie S&D … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

China, în presa românească dependentă de surse străine

Această galerie conține 3 poze.

Educată până la dispariţia ultimei fărâme de reacţie în faţa realului pericol, presa românească a devenit o umbră, un pacient incapabil să se mai hrănească cu propria mână, urmare a propriei voinţe. Argumentele care să susţină această afirmaţie sunt atât … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

Victor Boştinaru în vizită oficială în China

Această galerie conține 1 poză.

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru (foto), vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European pentru politică externă şi membru al Delegaţiei pentru relaţiile cu Republica Populară Chineză, se va afla în China, în perioada 15-18 iunie a.c.. Delegaţia Grupului S&D va fi condusă … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

CHINA – ECE | Necesitatea creșterii substanţiale a exporturilor românești, în China

Această galerie conține 1 poză.

Sursa: MECT Necesitatea creșterii substanţiale a exporturilor românești, în condiţiile unei balanţe comerciale deficitare pe această relaţie, a reprezentat una din temele discutate, duminică, în China, la Ningbo, de Florin Vodiţă, Secretar de Stat pentru comerţul exterior în Ministerul Economiei, … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

INTERVIU – Titus Corlăţean: „Un nou Drum al Mătăsii nu este contradictoriu cu interesele economice ale UE”

Această galerie conține 3 poze.

Preşedintele Comisiei speciale Comune a Parlamentului României pentru aderarea României la Schengen, membru al Grupului parlamentar de prietenie cu R.P. Chineză, Senatorul Titus Corlăţean, participă în aceste zile, în China, la “Reuniunea liderilor locali – naţionali ai ţărilor aflate de-a … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

XINHUA – România salută investiţiile chineze

Această galerie conține 1 poză.

România poate deschide propria cale pe traseul Drumului Mătăsii, bucurându-se de beneficiile comerţului extins cu China, de noi investiţii şi schimburi culturale extinse, susţin experţi preluaţi de agenţia oficială de presă chineză XINHUA. Însă, România va trebui să coopereze, în … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

Reuniunea liderilor locali-naționali ai țărilor aflate de-a lungul Centurii economice și al Drumului Mătăsii

Această galerie conține 1 poză.

Președintele Comisiei speciale Comune a Parlamentului României pentru aderarea României la Schengen, membru al Grupului parlamentar de prietenie cu R.P. Chineză, senatorul Titus Corlățean (foto), va participa, în perioada 22-23 mai 2015, la „Reuniunea liderilor locali-naționali ai țărilor aflate de-a lungul … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

Acordul de investiții cu compania chineză pentru unitățile 3 și 4 de la Cernavodă ar putea fi finalizat în acest an

Această galerie conține 1 poză.

Sursa: AGERPRES.RO Acordul de investiții cu compania chineză pentru Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă ar putea fi finalizat în până la sfârșitul anului, a declarat marți Andrei Gerea, ministrul Energiei, în cadrul unei conferințe de specialitate. „Este un … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

Interviu – Wanda Motoroiu: „China şi limba chineză reprezintă o provocare continuă şi un mod de a gândi”

Această galerie conține 4 poze.

Absolventă de studii economice şi administrative la Universitatea Babeş-Bolyai, Wanda Florentina Motoroiu (29 ani) a făcut o pasiune pentru limba şi cultura chineză, pasiune care s-a concretizat, recent, în succesul repurtat în finala naţională a concursului „Podul limbii chineze”. Câştigarea … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

CHINA – ECE | Expoziţia comercială și de investiții, Ningbo 2015

Această galerie conține 5 poze.

Autorităţile chineze se află pe ultima turnantă a pregătirilor pentru prima ediţie a Expoziţiei de Investiţii şi Comerţ China – Europa Centrală şi de Est (ECE), eveniment programat să se desfăşoare în perioada 8 – 12 iunie, în oraşul Ningbo … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

România are un copac în „Grădina Prieteniei UE-China” din Beijing

Această galerie conține 3 poze.

Parte a proiectelor bilaterale Uniunea Europeană – China, de marcare a celor 40 de ani de relaţii bilaterale, „Grădina Prieteniei UE – China”, unde România este reprezentată de un copac ginkgo a fost inaugurată, marţi, în cadrul Universităţii de Studii … Continuă să citești

Mai multe galerii | Comentariile sunt închise pentru România are un copac în „Grădina Prieteniei UE-China” din Beijing

XINHUA – Wanda Florentina Motoroiu, din Cluj-Napoca, a câştigat concursul „Podul limbii chineze”

Această galerie conține 4 poze.

Ambasada Republicii Chineze din România a găzduit, duminică, cea de a 14-a ediție a concursului „Podul limbii chineze” dedicată studenților, transmite agenția de presă Xinhua. La eveniment au participat 20 de studenți din București, Sibiu, Cluj-Napoca, Timișoara și Brașov, tema … Continuă să citești

Mai multe galerii | 7 comentarii

Diplomația Panda, la Sibiu

Această galerie conține 7 poze.

Facultatea de Drept „Simion Bărnuțiu” a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu a găzduit, marți, ultimul eveniment de prezentare a celei de a doua ediții a volumului „Diplomația Panda”, semnat de Dan Tomozei. La evenimentul găzduit de Conf. Univ. Dr. Cristina … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

ZIARIŞTI ONLINE: Dan Tomozei relansează relaţiile româno-chineze cu “Diplomaţia Panda”

Această galerie conține 2 poze.

Sursa: ZIARIŞTI ONLINE Jurnalistul Dan Tomozei a avut, joi, o nouă lansare de carte, la Bucureşti. Este vorba de a doua ediție a volumului “DIPLOMAȚIA PANDA“, semnat Dan Tomozei şi apărut la GRUPUL EDITORIAL CORINT cu sprijinul financiar al RADIO … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

CUVÂNTUL LIBERTĂȚII: „România nu a dat semne, din păcate, că înțelege ce se întâmplă cu China”

Această galerie conține 1 poză.

Sursa: CUVÂNTUL LIBERTĂȚII/Laura Moțîrliche – Marga Bulugean Facultatea de Drept și Științe Sociale a Universității din Craiova a găzduit, recent, prezentarea celei de a doua ediții a volumului “Diplomația Panda”, semnată de Dan Tomozei, jurnalistul român acreditat la Radio China Internațional. … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

DIPLOMAȚIA PANDA, la Craiova

Această galerie conține 5 poze.

Facultatea de Drept și Științe Sociale a Universității din Craiova a găzduit, marți, prezentarea celei de a doua ediții a volumului „Diplomația Panda”, semnat de Dan Tomozei, jurnalist român rezident la Beijing. Evenimentul face parte din turneul de promovare a … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu