UE adoptă ipocrizia SUA în relația cu China!

Parlamentul European (PE) au decis, joi, blocarea procedurilor de ratificare a Acordului cuprinzător UE-China privind investițiile, sub motivul că autoritățile de la Beijing au decis sancționarea unor oficiali europeni. Decizia PE este una specifică jocurilor politice promovate de SUA, în condițiile în care China a fost împinsă la reacție tocmai de Parlamentul European, care a dispus, la finalul lunii Martie a.c., sancțiuni la adresa Chinei!

Preluând tema drepturilor omului promovată de SUA pentru a motiva absolut orice intervenție în relația bilaterală cu China, Uniunea Europeană nu face decât să demonstreze limite în dialogul cu autoritățile de la Beijing. Pe scurt, SUA și UE reproșează Chinei situația drepturilor omului, fie din Regiunea Autonomă Specială Hong Kong, fie din Regiunea Autonomă Xinjiang-Uigură. În replică, autoritățile de la Beijing resping acuzațiile, cer probe pentru afirmațiile SUA-UE, odată neamestecul în problemele interne ale Chinei.

Așa cum am consemnat la momentul respective (vezi AICI), negocierile pe marginea Acordului cuprinzător UE-China privind investițiile (CAI) au fost finalizate în luna Decembrie 2020, an în care au fost marcați 45 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice China-UE.

Potrivit comunicatului emis de Parlamentul European, “deputații europeni critică recentele sancțiuni chineze împotriva parlamentarilor UE și nu vor lua în considerare nicio discuție cu privire la ratificarea acordului UE-China (CAI) cât timp sunt menținute”.

În cadrul unei rezoluții adoptate joi, PE “condamnă în termeni cât mai puternici sancțiunile nefondate și arbitrare impuse recent de autoritățile chineze asupra mai multor persoane și entități europene, inclusiv cinci deputați europeni”, considerând că “acțiunea Beijingului este un atac asupra libertăților fundamentale”.

În rezoluția adoptată cu 599 voturi pentru, 30 împotrivă și 58 abțineri, se arată că “discuțiile privind ratificarea acordului UE-China nu sunt deocamdată posibile”, fiind “înghețate din cauza sancțiunilor chineze”.

Replica Beijingului a venit, astăzi, prin intermediul purtătorului de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian, care a solicitat Uniunii Europene “să gândească într-un mod mai raţional şi să adopte o decizie corectă, care să corespundă intereselor proprii”.

Zhao Lijian a subliniat că UE a impus “sancţiuni unilaterale bazate pe minciuni şi informaţii false, intervenind în mod brutal în afacerile interne ale Chinei, fapt care încalcă Dreptul Internaţional şi regulile de bază ale relaţiilor internaţionale, subminând grav relaţiile chino-europene”, afectând relaţiilor bilaterale.

În fond, oficialul chinez reiterează un mesaj devenit standard, prin care îndeamnă liderii UE și SUA “să nu mai dea lecții pe tema drepturilor omului și să nu mai intervină în afacerile interne ale Chinei”.

“Acordul de investiţii China-UE este unul echilibrat, bazat pe interesele comune, nu este un dar oferit de o parte sau alta”, a declarat Zhao Lijian, care a solicitat Uniunii Europene să își asume răspunderea pentru rezoluția Parlamentului European.

Trebuie amintit că, în luna Martie a.c., UE și China au dispus reciproc sancțiuni, după ce Uniunea Europeană a anunțat sancțiuni unilaterale unor persoane și entități din China, invocând probleme în asigurarea drepturilor omului în regiunea chineză Xinjiang. (vezi AICI)

China a reacționat la scurt timp transmițând că decizia UE are la bază exclusiv minciuni și dezinformări, ignorând și denaturând realitatea, “interferând grav în afacerile interne ale Chinei”.

În baza sancțiunilor reciproce, UE a dispus sancționarea unui număr de patru oficiali chinezi, în replică Beijingul dispunând includerea pe lista de sancțiuni zece oficiali și patru instituții. (vezi AICI)

În rezoluția PE se mai arată că documentului nu trebuie să afecteze relația UE cu Taiwan și partenerii regionali. Pe de altă parte, rezoluția solicită “reechilibrarea relațiilor UE-China”, fiind vizate “efectele distorsionante ale subvențiilor străine pe piața internă, interzicerea importurilor de bunuri de muncă forțată, (…) verificarea investițiilor străine, (…) amenințările cibernetice și atacurile hibride ale Chinei”! (vezi documentul AICI)

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, Din arhive, Europa, Europa - Asia, Înţelege China, Multilateralism ... în doi, Problema Taiwan, Uniunea Europeană, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.