Noua carte a preşedintelui Iohannis, în presa chineză

Xinhua - Noua carte a presedintelui Iohannis, in presa chinezaVioiciune şi varietate sunt cuvintele cu care agenţia oficială de presă chineză XINHUA descrie atmosfera din timpul lansării celui de-al doilea volum al preşedintelui României, Klaus Iohannis, „Primul pas”, în cadrul celei de a 10-a ediţii a Bookfest de la Bucureşti. Cartea acoperă perioada dintre depunerea candidaturii şi prima zi a mandatului, fiind un exerciţiu de auto-reflecţie asupra experienţei dure a alegerilor dulci-amare.

„Cred că e util să analizăm toate abaterile cu care ne-am confruntat în timpul campaniei prezidenţiale din 2014, în scopul de a deveni mai atenţi la ceea ce înseamnă valorile democratice, integritatea şi respectul pentru adversari”, a spus Iohannis, la evenimentul de lansare.
„Am scris această carte pentru că am promis cititorilor mei că voi adăuga un nou capitol la prima mea carte, „Pas cu pas”, pentru a descrie campania electorală”, a spus Iohannis.
„Pas cu pas”, prima carte a preşedintelui, descrie cursul vieţii sale de la poziţia unui profesor de Fizică, la poziţia de candidat prezidenţial. Cartea s-a dovedit a fi un bestseller fiind vândută la ediţia 2014 a Gaudeamus în 100.000 de exemplare, în două săptămâni, alte 30.000 de exemplare fiind vândute în librării, chioşcurile de ziare şi în format electronic.
Editura Curtea Veche a primit comenzi pentru a traduce volumul în limba germană, maghiară, olandeză şi bulgară. (…) Textul integral AICI

REFERINŢE >>>
Pagină cu pagină din „Pas cu pas”, un volum despre sine şi doi autori
COMENTARIU | Iohannis, acelaşi scenariu. Este România egală cu Sibiul?
XINHUA – Noul preşedinte al României susţine legăturile strânse cu SUA
ALEGERI 2014 – Președintele de la 16 noiembrie
ALEGERI 2014 – Iohannis, propune continuarea politicii externe de izolare? „Nu avem nevoie de o nouă axă București – China”
ALEGERI 2014
XINHUA – Primar de etnie germană desemnat candidat prezidenţial în România
Klaus Iohannis pentru prima dată în presa chineză, în calitate de lider PNL

Despre Dan Tomozei

jurnalist din România
Acest articol a fost publicat în ALEGERI 2014, De departe ... România, Din presa chineză, România. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.