CHINA-ECE | Oportunităţi pentru accelerarea cooperărilor

Suzhou 1Cea de a patra reuniune a liderilor China – Europa Centrală şi de Est (ECE), programată începând de mâine la Suzhou (foto), va oferi importante oportunităţi pentru consolidarea cooperării între cele două părţi, dar şi între China şi întreaga Europă. Presa chineză consemnează că la reuniunea la care vor fi prezenţi premierul Li Keqiang şi liderii din 16 ţări central est-europene se va încuraja dezvoltarea relaţiilor echilibrate şi profunde China – Europa.

În cadrul întâlnirilor de la Suzhou şi cele bilaterale, premierul chinez şi liderii ţărilor ECE vor discuta pe marginea continuării programelor de dezvoltare şi cooperare, în cele două zile fiind programate o masă rotundă şi un forum comercial-economic.

Fiind prima organizată în China, după cele derulate la Varşovia, Bucureşti şi Belgrad, reuniunea din acest an îşi propune un „nou început”, cele două părţi urmând să prezinte o evaluare a proiectelor derulate, dar şi un plan pentru viitor. În aceste condiţii, China şi ţările ECE se aşteaptă să adopte noi măsuri şi să extindă zona de cooperare în domeniul inter-conectivităţii, investiţiilor şi comerţului, finanţelor, agriculturii, schimburilor interumane.

Ca o noutate, formatul China-ECE va emite în premieră un plan de dezvoltare pentru următorii cinci ani, obiectivele urmând să fie prezentate în documentele finale ale reuniunii, ca o confirmare a temei din aceast an: „un nou început, noi domenii, viziune nouă”.

Iniţiativa strategică dezvoltată de China, „O centură, un drum”, este prezentat de partea chineză ca o componentă importantă în cadrul cooperărilor cu ţările ECE, atât din perspectiva globalizării economice şi a proiectelor de dezvoltare ale Chinei, de integrare treptată şi întrepătrundere cu celelalte ţări, cât şi din perspectiva visului poporului chinez pentru un viitor mai bun.

Cea mai mare naţiune în curs de dezvoltare şi a doua cea mai mare economie a lumii, în formularea politicilor sale socio-economice China atrage atenţia la nivel mondial. Iată de ce, analiştii chinezi susţin că liderii ţărilor din întreaga lume, inclusiv cei din Europa Centrală şi de Est, „aşteaptă cu nerăbdare să consolideze cooperările cu China, pentru a atrage cât mai mult avantaje din reforma şi dezvoltarea gigantului asiatic”.

Potrivit Ministerului chinez al Comerţului, aproximativ 1.000 de reprezentanţi din zona de afaceri din China şi ţările ECE vor participa la forumul dedicat comerţului şi economiei, forum care va avea pe agenda discuţiilor iniţiativa stategică „O centură, un drum”, propusă în 2013 de preşedintele Xi Jinping, şi care cuprinde Centura Economică a Drumului Mătăsii şi Drumul Mătăsii Maritim în Secolul 21. Iniţiativa vizează construirea unei reţele comerciale şi de infrastructură care să lege Asia de Europa şi Africa, de-a lungul rutelor comerciale antice.

La reuniunea din acest an a liderilor China-ECE, România va fi reprezentată de ministrul de Externe, Lazăr Comănescu.

Potrivit agendei, liderii celor 16 ţări europene vor participa la o reuniune alături de premierul Li Keqiang, urmând să realizeze împreună o călătorie cu trenul de mare viteză între Suzhou şi Shanghai. Ulterior reuniunii de la Suzhou, liderii ECE au programată o întâlnire cu preşedintele Chinei, Xi Jinping, la Beijing.
La invitaţia premierului Li Keqiang, la reuniunea programată începând de mâine vor participa liderii din: Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Macedonia, Republica Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia şi Slovenia.

Shanghai-SuzhouSuzhou este al doilea oraş al Chinei după nivelul producţiei industriale de oţel şi metale, echipamente electronice şi IT. De asemenea, producţia textilă de aici face din oraş un important punct de producţie în Asia. Aflat în proximitatea Shanghai (aproximatix 25 minute cu trenul de mare viteză). Suzhou este totodată şi o importantă poartă maritimă, portul Taicang procesând anual patru milioane de containere. Cu o populaţie stabilă de peste 10 milioane de locuitori, Suzhou este inclus în categoria oraşelor chinezeşti mari aici fiind prezente zone economice de dezvoltare, parcuri industriale şi parcuri industriale de procesare a exporturilor.

La realizarea textului au fost utilizate arhive şi informaţii Xinhua

REFERINŢE >>>
Lazăr Comănescu va reprezenta România la reuniunea liderilor China-ECE
CHINA-ECE | “Un nou început, noi domenii, viziune nouă”
Suzhou va găzdui summitul CHINA – ECE 2015

Prezenţa politică a Chinei în ECE, prin iniţiativa „O centură, un drum”
România dorește consolidarea cooperării economice şi comerciale cu China
Xi Jinping: China se alătură României în domeniul energiei şi infrastructurii
Costin Mihalache: Ne dorim ca relațiile economice româno-chineze să ajungă la nivelul celor politice
România la reuniunea coordonatorilor naţionali China – ECE
CHINA – ECE | Necesitatea creșterii substanţiale a exporturilor românești, în China
CHINA – ECE | Expoziţia comercială și de investiții, Ningbo 2015
INTERVIU – Titus Corlăţean: “Un nou Drum al Mătăsii nu este contradictoriu cu interesele economice ale UE”
Reuniunea liderilor locali-naționali ai țărilor aflate de-a lungul Centurii economice și al Drumului Mătăsii
România intenționează să deschidă un Birou de Promovare Turistică la Beijing
INTERVIU – „Relaţia dintre România şi China este o relaţie specială”
Xu Feihong: “România se situează în poarta drumului mătăsii Asia-Europa”
CHINA – ECE | Expoziţia comercială și de investiții, Ningbo 2015
COMENTARIU | Noul mod de gândire în diplomaţia Chinei
Li Keqiang: “China nu are nicio intenţie de a concura cu alte ţări pentru supremaţie”
Li Keqiang: China se confruntă cu provocări formidabile, orientându-se spre o nouă normalitate
China a pus 1,5 miliarde USD într-un fond care caută investiţii şi în România
XINHUA – China și România promit să consolideze relațiile

Despre Dan Tomozei

jurnalist din România
Acest articol a fost publicat în China, CHINA-ECE, Suzhou 2015, De departe ... România, Din arhive, Din presa chineză, EU Centrală şi de Est, Europa, Europa - Asia, Înţelege China, România, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.